(I) A muller de Álvar Rodríguiz sentiu un queixume tal, cando el se foi de aquí e a deixou, que, nin para ben nin para mal, nunca a el se achegou desde que veu, nin se quere achegar se el non lle dá garantía, xurándolle antes, abofé, de que non a deixe outra vez como a deixou.
(II) E o infeliz, polo poder que ten, non a pode afastar desa teima, nin con ameazas nin baténdolle: a ela iso non lle importa nada; mais, se quere que perda esta saña, abofé que lle convén xurar que nunca máis a deixe.